Web counter

Wednesday, 21 March 2012

Comunicat schimb de bune practici

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Wed, 21 Mar 2012 10:12:49 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat schimb de bune practici

 

Schimb de bune practici între Prefectura Judeţului Argeş şi Primăria districtului Hammersmith şi Fulham

 

 

In perioada 12-16 martie 2012, o delegaţie a Prefecturii Judeţului Argeş s-a aflat în vizită la Londra pentru un schimb de bune practici cu autorităţile locale de la Primăria districtului londonez Hammersmith şi Fulham. Delegaţia a fost condusă de domnul Gheorghe Davidescu, Prefectul Judeţului Argeş.

 

Această vizită este prima parte a programului „Integrarea Europeană a Funcţionarilor din Administraţia Publică Locală prin Dezvoltarea Abilităţilor de Management de Proiect”, finanţat din fonduri europene. Cea de a doua parte constă în organizarea, la Piteşti, în perioada 3-6 aprilie 2012, a unui seminar care va avea ca temă centrală prezentarea unui proiect de succes de către un expert britanic din cadrul instituţiei partenere.

 

Cu prilejul vizitei, delegaţia a fost primită de Primarul districtului Hammersmith şi Fulham, doamna Francis Stainton, şi a avut consultări cu experţi din cadrul primăriei care gestionează problematică referitoare la structura şi obiectivele instituţiei, finanţare, strategii de dezvoltare locală, managementul calităţii, comunicarea cu cetăţeanul, măsuri de îmbunătăţire a activităţii.

 

Delegaţia a avut, de asemenea, o întrevedere cu ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României la Londra, şi cu membri ai ambasadei.

 

 

Bianca Mina

First Secretary

Embassy of Romania

4 Palace Green

London W8 4QD

tel: 020 79379669

fax: 020 79378069

 

Comunicat de presa - Norwich

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Wed, 21 Mar 2012 10:11:33 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat de presa - Norwich

Vizita Ambasadorului României în Marea Britanie la Universitatea East Anglia, Norwich

 

La 19 martie 2012, ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, a efectuat o vizită la Universitatea East Anglia, Norwich.

Universitatea East Anglia este o instituţie multiculturală care are în prezent peste 14000 de studenţi, fiind parte a Parcului de Cercetare Norwich, unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa. Alaturi de universitate, acesta include Spitalul Universitar Norwich şi patru centre de cercetare independente: Centrul John Innes, Institutul pentru Siguranţa Alimentelor, Laboratorul Sainsbury şi Centrul de Analiya Genomului. Parcul Norwich  are, de asemenea, în componenţa sa 30 de companii care reunesc peste 11000 de  cercetători. Universitatea East Anglia are 88 de instituţii partenere în 22 de ţări din lumea întreagă.

În momentul de faţă, la Universitatea East Anglia îşi desfăşoară activitatea si 25 de studenţi, doctoranzi şi cadre universitare de origine română, domeniile de interes ale acestora fiind economie, matematică, filosofie, managementul afacerilor, chimie organică, biologie, chimie medicinală, informatică.

Programul vizitei ambasadorului Romaniei a inclus: o întrevedere cu conducerea universităţii - Prof Edward Acton, rectorul universităţii, Prof David Richardson, pro-rector şi şeful Departamentului de biochimie şi Prof Richard Harvey, directorul Departamentului de recrutare a studenţilor; o întâlnire cu studenţii şi doctoranzii români; si o prelegere cu tema „Romania in contextul economiei globale”, susţinută în faţa unei audienţe formate din studenţi britanici, români şi internaţionali.

In cadrul discutiilor cu conducerea universitatii au fost abordate aspecte referitoare la mobilitatea studenţilor in interiorul Uniunii Europene, taxele de studii, realizarea de proiecte de cercetare în parteneriat cu instituţii româneşti, comunitatea academică a românilor din Marea Britanie şi evenimentele organizate de ambasadă pentru şi în cooperare cu aceasta comunitate.

La întâlnirea cu studenţii şi cercetătorii români s-a vorbit despre oportunităţile de stabilire a unor parteneriate de cercetare şi schimburi de studenţi cu universităţi româneşti, întoarcerea în ţară după terminarea studiilor şi inserţia pe piaţa muncii din Romania, modificările aduse de noua Lege a educaţiei şi organizarea, la Bucureşti, a celei de a opta Conferinţe ministeriale Bologna (26-27 aprilie 2012). A fost menţionată cooperarea foarte bună a Universităţii East Anglia cu Academia de Studii Economice din Bucureşti şi cu Universitatea de Vest din Timişoara.

            Vizita s-a încheiat cu susţinerea de către Ambasadorul României a unei prelegeri cu tema „Romania in contextul economiei globale”, ilustrata cu imagini si statistici economice, prezentate in power point. Evenimentul a fost organizat de Departamentul de economie al Universităţii East Anglia, în cadrul seriei intitulată “Contemporary Economic Issues”, coordonata de profesorul Liliana Harding, fost consul onorific al Romaniei la Aberdeen (Scotia).

 

 

 

Bianca Mina

First Secretary

Embassy of Romania

4 Palace Green

London W8 4QD

tel: 020 79379669

fax: 020 79378069

 

Comunicat Francofonie

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Wed, 21 Mar 2012 17:38:10 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat Francofonie

Participare românească la Sărbătoarea Zilei Internaţionale a Francofoniei în Trafalgar Square

 

 

La 17 martie 2012, a avut loc, în Trafalgar Square, un eveniment dedicat  Zilei Internaţionale a Francofoniei – 20 martie.

Manifestarea intitulată „Le Français, jAdore” s-a desfăşurat în prezenţa Secretarului General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, domnul Abdou Diouf, fiind organizată de misiunile statelor francofone acreditate la Londra cu scopul promovării diversităţii culturale în contextul Jocurilor Olimpice – Londra 2012.

Ambasadorul României la Londra, Dr Ion Jinga, a participat la recepţia de deschidere organizată de Ambasada Confederaţiei Elveţiene la standul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, la care au fost prezenţi ambasadori ai statelor francofone şi oficialităţi britanice.

Programul manifestării a inclus un concert susţinut de artişti francofoni pe scena din Trafalgar Square, precum şi o serie de activităţi care s-au desfăşurat la standurile naţionale ale ţărilor participante.

România a fost prezentă cu un stand realizat de Ambasada României la Londra, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Biroul Naţional de Turism al României - Londra şi cu Institutul Cultural Român – Londra, cărora le adresăm mulţumiri şi pe această cale.

Standul românesc, care a inclus materiale promoţionale culturale, turistice şi de artizanat, precum şi proiecţia filmului „Wild Carpathia” pe parcursul întregii zile, a fost amplasat pe esplanada din faţa muzeului National Gallery, într-o zonă de maximă vizibilitate, fiind vizitat de câteva mii de persoane, între care Secretarul General al OIF.

Mai multe detalii pot fi găsite pe website-ul evenimentului: www.lefrancaisjadore.com

 

 

 

Bianca Mina

First Secretary

Embassy of Romania

4 Palace Green

London W8 4QD

tel: 020 79379669

fax: 020 79378069

 

Thursday, 15 March 2012

Re: Comunicat - Ambasadorul României va vizita Universitatea East Anglia, Norwich

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Thu, 15 Mar 2012 19:38:41 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat - Ambasadorul României va vizita Universitatea East Anglia, Norwich

Vizita Ambasadorului României în Marea Britanie la Universitatea East Anglia, Norwich

 

La 19 martie 2012, ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, efectuează o vizită la Universitatea East Anglia, din Norwich.

Cu prilejul vizitei, Ambasadorul României va avea o întrevedere cu Prof. Edward Acton, Rector al Universităţii East Anglia, o întâlnire cu studenţii şi cadrele didactice de origine română şi va susţine o prelegere cu tema „România în Contextul Economiei Globale”, în faţa unei audienţe formate din studenţi români şi internaţionali.

Vizita se înscrie în strategia Ambasadei de stabilire şi consolidare a legăturilor cu universităţile britanice unde există studenţi români.

Bianca Mina

First Secretary

Embassy of Romania

4 Palace Green

London W8 4QD

tel: 020 79379669

fax: 020 79378069

 

Re: Hora Unirii în jurul Colosseumului / Românii sunt in vitaţi să participe la "Ziua Mondială Împotr iva Rasismului"

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Associazione dei Romeni in Italia" <info@associazionedeiromeni.it>
Date: Thu, 15 Mar 2012 15:31:36 +0100
To: <asociatiaromit@yahoo.com>
Subject: Hora Unirii în jurul Colosseumului / Românii sunt in vitaţi să participe la "Ziua Mondială Împotr iva Rasismului"

 

 

 

Românii din capitala Italiei sunt invitaţi să participe la evenimentul “Catena Umana”- manifestaţie împotriva tuturor formelor de discriminare, organizată de UNAR- Biroul Naţional Antidiscriminare Rasială. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale Împotriva Rasismului şi va avea loc pe 21 martie, începând cu ora 10:30, în 35 de oraşe din Peninsulă.

ARI (Asociaţia Românilor din Italia)- partener oficial UNAR şi co-roganizator al evenimentului îi invită pe toţi românii din capitală să se alăture manifestanţilor, care se vor reuni într-o adevărată horă în jurul Colosseumului, la Roma.

“Acum mai mult ca oricând, românii ar trebui să participe la eveniment, fiind cea mai numeroasă comunitate şi implicit, cea cu problemele cele mai numeroase. Deşi este o zi lucrătoare, propun şi cer conaţionalilor şi membrilor asociaţiei noastre să fie alături de noi. Îi invit pe această cale şi pe ceilalţi reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti să sprijine iniţiativa”- ne-a declarat Eugen Terteleac, preşedinte ARI.

“Asociaţia Românilor din Italia este înscrisă în registrul UNAR al Asociaţiilor care combat discriminarea rasială”, a mai precizat Eugen Terteleac.

Evenimentul “Catena Umana” va fi organizat în 35 de oraşe din Italia: participanţii vor înconjura tot atâtea monumente, sloganul manifestaţiei fiind “No a tutti i razzismi”.

Mai multe detalii AICI

Preşedintele ARI îi invită în primul rând pe românii din Roma, pe 21 martie, la evenimentul de la Colosseum, care va fi înconjurat de un "lanţ uman": "Un eveniment similar a fost organizat de ARI anul trecut în august, cu ocazia Festivalului Callatis, când am organizat o "Horă a Unirii" demnă de Guiness Book, în jurul Insulei Tiberina de la Roma. Pe 21 martie va fi o "Horă a Unirii" în jurul Colosseumului. Vom încerca să le dăm tuturor participanţilor români tricouri cu inscripţia România, aşa cum am făcut la evenimentul de anul trecut."

Mai jos, câteva fotografii de la "Hora Unirii" în jurul Insulei Tiberina, din 14 august 2011, organizată de ARI în cinstea celor 150 de ani de la Unitatea Italiei.

http://www.gazetaromaneasca.com/utile/agend-/2893-romanii-sunt-invitai-s-participe-la-ziua-mondial-impotriva-rasismului.html

Associazione dei Romeni in Italia

------------------------------------------------------------------------

Via del Fringuello, 50 A, Roma

Tel. / Fax. +39 06263162

www.associazionedeiromeni.it

 

 

Le informazioni trasmesse sono destinate esclusivamente alla persona o alla societa’ in indirizzo e sono da intendersi confidenziali e riservate. Ogni trasmissione, inoltro, diffusione o altro uso di queste informazioni a persone o societa’ differenti dal destinatario e’ proibita. Se ricevete questa comunicazione per errore, contattate il mittente e cancellate le informazioni da ogni computer.

The information transmitted is intended only for the person or entity to which it is addressed and may contain confidential and/or privileged material. Any review, retransmission, dissemination or other use of, or taking of any action in reliance upon, this information by persons or entities other than the intended recipient is prohibited. If you received this in error, please contact the sender and delete the material from any computer.

 

 

 

Tuesday, 13 March 2012

Re: Erata: Comunicat Francofonie

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Mon, 12 Mar 2012 18:13:34 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Erata: Comunicat Francofonie

In comunicatul de mai jos, standul romanesc este realizat si in parteneriat cu Biroul National de Turism al  RomânieiLondra.

 

Va multumesc pentru intelegere.

 

Bianca Mina

First Secretary

Embassy of Romania

4 Palace Green

London W8 4QD

tel: 020 79379669

fax: 020 79378069

 

Participare Românească la Sărbătoarea Zilei Internaţionale a Francofoniei în Trafalgar Square

 

 

La 17 martie 2012, va avea loc în Trafalgar Square un eveniment dedicat  sărbătoririi Zilei Internaţionale a Francofoniei – 20 martie.

Manifestarea intitulată „Le Français, jAdore” este organizată de misiuni ale statelor francofone acreditate la Londra cu scopul promovării diversităţii culturale şi a limbii franceze ca limbă oficială a  Jocurilor Olimpice.

Programul va include un concert susţinut de artişti francofoni pe scena din Trafalgar Square, precum şi o serie de activităţi care se vor desfăşura la standurile naţionale ale ţărilor participante.

Standul românesc este realizat de Ambasada României la Londra în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Biroul  Naţional de Turism al  României - Londra şi Institutul Cultural Român – Londra.

Mai multe detalii puteţi găsi pe website-ul evenimentului: www.lefrancaisjadore.com