Web counter

Sunday, 2 October 2011

Biserica Ortodoxa Romana din Scotia-apel pentru sprijin

Dragi români,

Cînd am plecat din România şi ne-am aşezat aici, în ţară străină, sperînd la o viaţă mai bună şi la mai multă dreptate, L-am adus cu noi şi pe Dumnezeul nostru. Am lăsat ţară, am lăsat familii, prieteni, rude, dar Singurul pe care nu L-am lăsat şi care ne-a urmat credincios în toată această vreme a fost Dumnezeul nostru. L-am chemat peste tot, ne-a însoţit pe drumurile noastre lungi şi obositoare, ne-a sfinţit fiecare loc pe care l-am numit „acasă" şi ne-a dat putere şi speranţă atunci cînd ne-am simţit pierduţi. De cîte ori nu am spus în tot acest timp „Doamne ajută"?... „Doamne ajută" ne-a fost tăria, speranţa, echilibrul, mîngîierea, puterea de a merge înainte. Cu „Doamne ajută" ne-am început o viaţă nouă, ne-am găsit slujbe şi case, ne-am agonisit una sau alta.
 
Acum a venit vremea ca şi Dumnezeul nostru să aibă Casa Lui, aici, în ţara în care L-am adus cu noi. Este o datorie de credinţă şi în acelaşi timp un act simbolic ca, noi, românii stabiliţi în Scoţia, să avem în capitala Scoţiei o biserică românească, un lăcaş în care Hristos să fie mărturisit după predania Apostolilor şi prin cuvînt românesc. Un loc numai al nostru, pe care să-l amenajăm după nevoile noastre, nu după improvizaţii de moment, din care să nu mai fim nevoiţi să ne mutăm, unde să nu mai stăm cu grija că vasele sfinte pot ajunge în mîna oricui, un loc în care să ne primim Ierarhul, în sfîrşit, un loc care să fie pentru toţi un reper al credinţei, demnităţii şi originilor noastre.
 
Împrejurările de faţă sunt un semn că ACUM este momentul să ne unim forţele şi să acţionăm împreună: avem posibilitatea (oferta) de a cumpăra o biserică frumoasă şi impunătoare, o biserică a românilor, cu o sumă modică, în raport cu preţul real al unei asemenea construcţii: 25.000 de pounds! Desigur, la această sumă se mai adaugă taxele şi asistenţa juridică, plus alte cheltuieli cu amenajarea interioară, sistemul de încălzire etc., dar vestea bună este că Heritage Lottery Fund ne oferă 230.000 de pounds pentru consolidare, structură exterioară, acoperiş etc. Vestea mai puțin bună este că partea noastră de 25.000 de pounds trebuie depusă până pe 11 octombrie 2011 ca să putem beneficia de cei 230.000 de pounds de la Heritage Lottery Fund. În caz contrar, acești bani vor fi oferiți pentru renovarea altei clădiri istorice din Edinburgh. Aşadar, e vorba de o ocazie, de un context cu care nu ne vom mai întîlni prea devreme.
 
Am spus de atîtea ori „Doamne ajută", cu ochii la Dumnezeu, alergînd la Biserică. Acum, Biserica este cea care ne cere ajutorul. Toţi cei care citiţi aceste rînduri, ştiţi foarte bine că întotdeauna am încercat să ne descurcăm fără a vă cere nimic. Nici acum nu cerem nimic pentru noi. Biserica este Casa tuturor celor care mărturisesc credinţa ortodoxă. Ne adresăm deci tuturor celor care se simt acasă în Casa lui Dumnezeu, tuturor celor care se simt responsabili faţă de această Casă, aşa cum într-o familie fiecare ar trebui să poarte, după puteri, grija şi responsabilitatea casei sale. Vă rugăm aşadar să contribuiţi, fiecare după puterea sa, la cumpărarea bisericii româneşti din Edinburgh.
 
Pentru a face acest lucru în mod legal, transparent şi sub deplin control, am înfiinţat fundaţia (Charity) The Romanian Orthodox Church in Scotland, al cărui număr de identificare este SC 042348. Toți donatorii vor putea să își scadă banii donați din taxele pe care trebuie să le plătească la stat (gift aid). Cei care donează bani în cont direct sunt rugați să trimită pr. Marcel prin email sau telefon numele, suma donată și adresa pentru că fiecare donaţie trebuie să înregistrată. Ctitorii vor fi veşnic pomeniţi în altarul bisericii, iar noi, preoţii şi slujitorii Casei Domnului, nu vom înceta să ne rugăm: Sfinţeşte, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale şi nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru tine!
 
The Romanian Orthodox Church in Scotland
numărul de cont 06097133
codul 80-11-00
 
Datele de contact ale pr. Marcel Oprisan
Parohia Ortodoxa Romana "Intampinarea Domnului"
Romanian Orthodox Parish "The Presentation of Our Lord"
111 Killin Street
Glasgow G329AH
SCOTLAND
www.bisericaortodoxaromanascotia.org.uk
mobil: 07817762075 / home:  0141 237 24 73     
marceloprisan@yahoo.com
 
Vă mulțumim!

Sent from my BlackBerry® wireless device

No comments:

Post a Comment