Web counter

Saturday, 30 April 2011

Ambasadorul României la Londra a participat la căsătoria regală a Prinţului William de Wales cu domnişoara Catherine Middleton



Ambasada României – Londra/ La 29 aprilie 2011, Ambasadorul României la Londra, Dr. Ion Jinga, a participat la căsătoria Alteţei Sale Regale Prinţul William de Wales cu domnişoara Catherine Middleton. Ceremonia a avut loc la Westminster Abbey în prezenţa Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a Ducelui de Edinburgh, Prinţului Charles de Wales şi Ducesei de Cornwall, precum şi a altor membri ai familiei regale britanice.

Printre cei 1.900 de invitaţi s-au numărat prieteni ai tânărului cuplu regal, înalţi oficiali britanici şi din statele Commonwealth, reprezentanţi ai altor Case Regale, ambasadori, personalităţi ale vieţii culturale şi sportive. Ambasadorii acreditaţi la Londra au avut privilegiul de a se afla pe lista de invitaţi ai Majestăţii Sale Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Evenimentul, desfăşurat conform înaltelor standarde ale protocolului regal britanic, a fost unul excepţional, unic prin simbolistica şi frumuseţea sa, prin naturaleţea şi distincţia tânărului cuplu regal.

Nunta regală a cucerit inimile, admiraţia şi respectul participanţilor aflaţi în Westminster Abbey, dar şi ale sutelor de mii de oameni veniţi din toate colţurile Marii Britanii şi ale lumii întregi pentru a-şi exprima bucuria şi simpatia faţă de Prinţului William şi soţiei sale.



După ceremonia de la Westminster Abbey, Ambasadorul României şi doamna Daniela Jinga au fost prezenţi la recepţia oferită de către ministrul britanic de externe, William Hague, în prestigioasa locaţie Lancaster House, de unde au urmărit apariţia la balconul Palatului Buckingham a Alteţelor Lor Regale Prinţul William şi Prinţesa Catherine Elisabeth - care au primit după căsătorie şi titlul de Duce şi Ducesă de Cambridge.


Cristina-Narcisa Nita
Second Secretary
Media, PR & Politics
Embassy of Romania in the UK
Arundel House
4 Palace Green
London W8 4QD
Tel.: 0044 20 7937 9669
Fax: 0044 20 7937 8069
Mobile: 0044 75 00 55 88 44
e-mail: press@roemb.co.uk
www.london.mae.ro

Saturday, 23 April 2011

SCRISOAREA PASTORALA A IPS IOSIF

BOTEZUL - MOARTE ŞI INVIERE CU HRISTOS
SCRISOARE PASTORALA
LA INVIEREA DOMNULUI
2011
CATRE TOT CLERUL ,
CINUL MONAHAL
ŞI POPORUL DREPT SLAVITOR
DIN INTREAGA ARHIEPISCOPIE
"Cati in Hristos v-ati botezat,
in Hristos v-ati si-mbracat »(Gal 3, 27)

Preacucernice Parinte,
Iubiti credinciosi,
HRISTOS A INVIAT !


Invierea Domnului este in inima credintei noastre crestine, fiind considerata si traita de noi toti ca Sarbatoarea sarbatorilor, Bucuria mai presus de orice bucurie. Aceasta este ziua in care primim ca oameni muritori nadejdea LUMINII mai presus de orice lumina, Mangaierea INVIERII care este mai presus de orice mangaiere omeneasca, Vestea cea buna adusa noua de catre ingerii care strajuiau Mormantul gol la venirea femeilor mironosite, veste care a bucurat si cutremurat deopotriva Cerul si pamantul, ingerii si oamenii : ca Domnul Hristos nu mai este in mormant, a inviat, BIRUIND MOARTEA ȘI IADUL. Odata cu El si noi am castigat vesnicia, am devenit mostenitori a ceea ce El dobandeste pentru noi, INVIEREA si VIAȚA !
Dealungul vietii noastre pamantesti Hristos cauta sa ne faca partasi biruintei Lui asupra mortii, sa ne uneasca cu Sine, sa ne smulga de sub puterea celui rau, rascumparandu-ne din pacat si din moarte prin iertarea pe care ne-a adus-o prin lumina Crucii Sale. Domnul cauta sa ne faca casnici ai lui Dumnezeu si impreuna-vietuitori cu El, prin invierea cea din morti. Toate darurile acestea Hristos le-a lasat pentru noi in Botez : «...De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu »(In 3, 5). In Botez Hristos ne impartaseste toata viata Lui, tot ceea ce a trait fiind pe pamant cu noi oamenii. Ne impartaseste insa si ceea ce a dobandit pentru noi mai presus de aceasta viata si de aceasta lume, adica Cerul, bratele Parintelui Ceresc, ele insele fiindu-ne deschise prin Intruparea, Patimile, Moartea, Invierea si Inaltarea Lui la Cer. Trimitand pe Duhul Sfant in lume, prin El, Hristos Cel Inviat ne cauta, dar nu ne poate intalni decat daca si noi iesim in cautarea Lui, daca Il dorim si Il asteptam, daca-L primim in inima noastra si credem ca El Insusi ne are si ne poarta in Sine, in inima Lui plina de infinita iubire pentru fiecare.
Iubiti frati si surori,
Locul si momentul in care Unirea noastra deplina cu Hristos are loc este in Taina Sfantului Botez, in Biserica. Botezul este precedat de lepadarea de cel rau si toate ale lui, de tot ceea ce ne poate impiedeca sa ne unim cu Cel Mort si Inviat. Il binecuvantam apoi pe Parintele Ceresc, Care atat de mult ne-a iubit, «... incat pe Unul Nascut Fiul Sau a dat, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica » (In 3, 6), si care « ... voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina »(slujba Sf. Botez). Nimeni dintre cei nascuti pe pamant nu este exclus de la cunoasterea Adevarului si de la mantuire.
La Sfantul Botez, dupa ce primim sa ne unim cu Hristos, ajungem in inima bisericii - icoana a Imparatiei Lui gatita noua inca de acum si de aici. Acolo, in apele cristelnitei, Hristos ne va naste din nou, din apa si din Duhul Sfant, ca o noua creatie, o noua facere. La aceasta noua facere a noastra lucreaza Cuvantul lui Dumnezeu, Fiul Cel Unul Nascut impreuna si cu Duhul Sfant, din voia Tatalui, facandu-ne fii adoptivi ai Tatalui si frati ai lui Hristos, nascuti din Duhul, duhovnicesti, caci « ce este nascut din trup, trup este ; si ce este nascut din Duh, duh este.» (In 3, 6) Cand Dumnezeu l-a creat pe Adam, i-a dat suflet si viata. Acum, prin botez, omul « este umplut de Duh viu (cf 1Cor 15, 45) », ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur.
La Botez, Fiul impreuna cu Duhul Sfant ne prezinta ca pe o noua faptura Parintelui Ceresc, ca fii ai Lui, prin infiere, inscrisi in Cartea Vietii, primiti la sanul Tatalui. Parintele Insusi atunci, impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, Se salasluieste in cel botezat, care devine lacas al Sfintei Treimi (cf Ioan 14, 17 si 23).
Prin afundarea in apa Botezului traim si primim in noi Moartea si Invierea lui Hristos, ne facem partasi lor. Apa Botezului este deci in acelasi timp moarte si inviere a noastra cu Hristos. Sfantul Apostol Pavel spune ca « ... ne-am imbracat cu El in moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii, caci daca am fost altoiti pe El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai invierii Lui » (Rom 6, 4-6). Iata in ce fel « Botezul este pentru noi mormant si inviere...» dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur (in catehezele sale baptismale), « ... se ingroapa omul vechi dimpreuna cu pacatul si invie cel nou, innoit dupa chipul Celui ce l-a zidit. Ne dezbracam si ne imbracam. Dezbracam vechea haina, cea intinata de multimea pacatelor, imbracam pe cea noua, curatita de orice pata. Il imbracam pe Insusi Hristos. « Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat (Gal 3, 27) ».
Noi insine, deci, murim in Botez pacatului, inviind om nou cu Hristos. Astfel Dumnezeu lucreaza in noi innoirea firii celei muritoare, care devine, prin Invierea lui Hristos impartasita noua in botez, vesnica.
Iubiti credinciosi,
Anul acesta Biserica ne indeamna sa ne gandim mai mult la propriul nostru Botez si la roadele lui in viata noastra de fiecare zi. Prima roada este eliberarea de sub jugul fricii de moarte, biruita acum de Hristos prin Moartea si Invierea Lui. Atunci cand in familie se naste un copil, este mare bucurie, dar si tristete in acelasi timp. Bucurie - pentru ca parintii isi vad roada iubirii lor, ca se fac partasi darului lui Dumnezeu de a fi impreuna-creatori cu El, Cel ce a pus si puterea de a da viata din viata lor, copiilor. Tristete - pentru ca cel care se naste, se naste spre a muri. « Om nenorocit ce sunt ! Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia ? » (Rom 7, 24) am putea striga si noi impreuna cu Sfantul Apostol Pavel ! Dar iata ca izbavirea vine prin Hristos, in aceasta noapte sfanta, cand El Se ridica din mormant si din moarte, ridicand tot neamul omenesc Impreuna cu El, iar noi putem raspunde tot cu Apostolul Pavel, cu bucuria si lumina vietii regasite in Inviere : «Multumim lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru ! ... » (Rom 7, 25), pentru ca « ... Cel ce a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii si trupurile noastre cele muritoare, prin Duhul Sau care locuieste in noi » (Rom 8, 11) si pe care l-am primit la Botez.
Botezul, iubiti frati si surori, nu poate fi inlocuit cu nimic din lumea aceasta. El este nasterea din nou, intru Imparatia si Viata gatite noua de Domnul Hristos Cel Inviat.
Aceasta noapte plina de lumina Invierii sa va intareasca pe toti in credinta, in facerea de bine si dragostea catre aproapele, sa va lumineze zilele vietii in lumea aceasta, sa va umple de bucurie si nadejde, pentru ca suntem incredintati din nou, si in aceasta zi, ca viata, in Iisus Hristos, este mai tare decat moartea.
HRISTOS A INVIAT !
Al dumneavoastra, doritor de tot binele si rugator catre Dumnezeu,

† Mitropolitul Iosif
Sfintele Pasti 2011, Paris

Articol preluat de pe
http://romaninuk.net/index.php?option=com_content&task=view&id=3985&Itemid=1

Urari pentr Sfintele Sarbatori Pascale




Sfintele Sarbatori Pascale sa va aduca lumina si implinire sufleteasca !

Echipa Societatii Romnaca
www.romanca.co.uk

********************

Te-ai coborat -muzica si versurile Corneliu Pavel
http://www.youtube.com/watch?v=PaLM5ZduH0k

********************


Icoana realizata de catre Aurelia Chiriac Carabinieru -Atelierul de iconografie al Societatii Romanca



Dar


Durerea striga in nestire
caci Adevarul s-a luat la harta
cu Omenirea dusa in ispita
pe-ntunecatele carari.

Caci ne-au cazut si pleoapele si gandul
Cand plansului-i venise randul
S-adune povara stransa pe comori
S-o curga in sirurile de cocori.


Cati ingeri s-au nascut pe cale
De nu ajunsera nici aripi, nici ninsoare
sa stinga flacara aprinsa cu Neindurare
de-atata Neputinta , Ura, Inselare?


De-atata plans si ganduri ferecate
De-al meu si-al tau si al Durerii
Pe marea de lacrimi adunate
Din cer ploua marunt si bland

Cu Pace si Mister.


Fragment din volumul Parfumul ingerilor de Ionela Flood, Ed Deliana, Bucuresti 2010




Sf Gheorghe-Icoana realizata de catre Aurelia Chiriac Carabinieru -Atelierul de iconografie al Societatii Romanca