Web counter

Saturday, 25 December 2010

Happy Festive Season ! / Sarbatori Fericite!

We wish you a Happy Christmas and a prosperous New Year!
The Festive Season may bring you peace and armony!





Book illustration by Adina Romanescu for the poetry book 'Scented Angels' by Ionela Flood.



Merry Christmas

Merry Christmas
to hidden hopes in the snow
to princely carols poured on the streets

Merry Christmas

to all Romanians scattered among the snow banks
and to the candle lit for Saints

Merry Christmas
to the Cosmopolitan chink ringing
into mother thought weaving coils

Merry Christmas
to children taking holy communion
in the ancestral language
rooted by the same Charming Princes

Merry Christmas
to the Balade ringing in the old trumpet
over a vers that is scattered abroad

Merry Christmas
to the wreath that is baked in the grain asleep
and to the fire burning in the silver horizon

Merry Christmas
with the Star shining forever
to Unspoken Love on Earth

Merry Christmas!

Ionela Flood , Merry Christmas! from Scented Angels poetry volume, Bucharest 2010


http://animoto.com/play/wgE1OgtJg0gZtwRJttpCHQ
Audio ilustration by Corneliu Pavel for the poetry book Scented Angels by Ionela Flood launched at Baudeamus Book Fair 2010 and at the Conference of Romanians Abroad , Alba Iulia 2010.



Ionela Flood and
The Team Romanca Society
www.romanca.co.uk


***************

Sarbatorile de iarna sa ne petreaca spre Anul Nou cu inocenta copiilor colindand spre inimile noastre si spre viitor! Sarbatori linistite cu pace si armonie!

Echipa Societatii Romanca
www.romanca.co.uk




Ilustratie de carte de Adina Romanescu pentru Volumul de poezie Parfumul Ingerilor de Ionela Flood.


Craciun Fericit

Craciun Fericit
sperantelor ascunse prin zapezi
colindelor revarsate princiar pe strazi

Craciun Fericit
Romanilor risipiti printre nameti
si candelei aprinse pentru Sfinti

Craciun Fericit
oricarui clinchet rasunand cosmopolit
din gandul mamei impletind colaci

Craciun Fericit
copiilor impartasiti in graiul stramosesc
cu acelesi radacini de Feti Frumosi

Craciun Fericit
si doinei rasunand in vechi trompeti
peste un viers ce-l risipim peste hotar

Craciun Fericit
cununei ce se coace in bobul adormit
si focului ce arde-n zarea de argint

Craciun Fericit cu steaua stralucind la infinit
iubirii nerostite pe Pamant

Craciun Fericit!

Ionela Flood Poezie din volumul Parfumul Ingerilor, Bucuresti 2010



Ilustratie de carte pentru volumul de versuri Parfumul Ingerilor - Colindul Crinului de Amy Lee .


http://animoto.com/play/wgE1OgtJg0gZtwRJttpCHQ

Ilustratie audio Colindul Crinului de Ionela Flood, interpretat de Corneliu Pavel -fragment din Cd-ul promotional al volumului de poezii Parfumul Ingerilor, lansat la Gaudeamus Book Fair 2010 si la Congresul Spiritualitatii Romanesti , Alba Iulia 2010.

Sunday, 12 December 2010

"Sărbători de iarnă pe vremea părinţilor şi bunicilor"-studiu comparativ de dr. Georgeta Adam in proiectul european ''Elderly memories"




Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România -Ariadna a participat in ultimul an la proiectul " Elderly Memories" in cadrul unui proiect european coordonat de o organizatie din Spania. Asociatia Ariadna a realizat in cadrul proiectului un studiu comparativ intitulat "Sărbători de iarnă pe vremea părinţilor şi bunicilor"-,,Winter celebrations at the time of our parents and grand-parents’’ pe care il prezentam mai jos.



In perioada 20 noiembrie-20 decembrie 2010 în Romania au fost chestionate 151 de persoane: 91 din categoria de varsta 15-30 de ani si 60 din categoria de varsta de 70 de ani si peste aceasta varsta. Se observa o participare mai larga a tinerilor in cadrul anchetei.
Din totalul repondentilor 110 sunt de genul feminin si 41 de gen masculin. Se constată asadar o prezenţă mai larga a femeilor la ancheta. La alegerea subiectilor am avut in vedere persoane cu studii superioare, medii şi elementare. Nici unul dintre cei chestionaţi nu are mai puţin de 7 clase elementare.

Exprimand in procente, din totalul de 151 (100%), 110(72,8%) sunt femei , iar 41 (27,15%) sunt barbati, 91 sunt tineri (60,26%), iar 60 (39,73%) sunt adulti peste 70 de ani, 80 persoane sunt din mediul rural (52,98%), iar 71 persoane (47,01%) sunt din mediul urban.
Chestionarul a fost aplicat în Bucureşti (38 repondenti, 25,16%, 28 femei, 10 barbati, 4 tineri, 34 adulti peste 70 de ani), Sibiu (42, 28 femei, 14 barbati, 42 tineri, 27,81%), Constanta (40, 31 femei, 9 barbati, 29 tineri, 11 adulti peste 70 de ani, 26,49%) si Ploieşti (31, 23 femei, 8 barbati, 16 tineri, 15 adulti peste 7a de ani, 20,52%).
Realizatorii chestionarelor si ai rapoartelor zonale au fost: 4 studenti, 2 de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Limba si Literatura Engleza (lector univ. dr. Gabriela Nistor) si 2 de la Facultatea de Jurnalism a Universitatii „Ovidius” din Constanta (conf. univ. dr. Aurelia Lapuşan); prof. Grigore Agripina, Ploiesti; jurnalista Mihaela Constantin, Radio Romania, 68 ani; jurnalista Sofia Sincan, 70 de ani, Radio Romania, Rodica Anghel, PH.D., Bucureşti, Consiliul National al Audiovizualului, 50 ani, Ioan Adam, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, PH.D., 64 ani.
Traducere in engleza: Gabriela Nistor, PH.D., lector univ., Univ. „Lucian Blaga” din Sibiu, Robert Adam, PH.D., staff Ariadna, Rodica Anghel, PH.D.
Coordonator ancheta si raport final: Georgeta Adam, PH.D.
Datorita „originilor” repondentilor consideram ca aria de desfasurare a chestionarului este nationala, deoarece referirile cu privire la sarbatorile petrecute in oras vizeaza orasele Bucuresti, Ploiesti, Sibiu, Constanta, Brad, dar zonele rurale sunt diferite: din Muntenia sunt prezentate aspecte din judeţele Arges, Buzau, Ilfov, Ialomita şi Prahova, din Moldova, zona de Sud, judeţele Galati si Vaslui (Barlad), Dobrogea, Transilvania (Marginimea Sibiului, zona Carpaţilor Apuseni şi a Carpaţilor meridionali .

************
1. Decoraţii
************

In privinta decoratiilor din case, se observa deosebirea dintre trecut si prezent, dintre oraşe şi sate. În general se poate constata impunerea progresivă a unor norme şi obiceiuri specifice epocii moderne. De exemplu, bradul de Crăciun, inexistent în România până la începutul secolului XX, este acum omniprezent. Totuşi, unele persoane din categoria celor care depăşesc 70 de ani, menţionează că până în anii ’50 brazii nu constituiau la sat un element decorativ în case, sătenii preferând crenguţele de brad, cu care ornau tocurile uşilor şi porţile. La oraş, la mijlocul anilor ’50, au început să fie instalaţi în pieţele centrale brazi de Anul Nou, sub impulsul autorităţilor comuniste care sărbătoreau atunci venirea lui Moş Gerilă (Dez Moroz) de inspiraţie sovietică.Acesta venea cu o sanie trasă de doi cerbi, nu de reni, şi intra în case prin hornul sobei. Dar, sfidând tacit ordinele, populaţia a împodobit brazii la Crăciun (25 decembrie), sărbătoare religioasă foarte importantă la români. Unele persoane vârstnice isi amintesc ornarea caselor cu brazi impodobiti, in zonele cu brazi, cu stelute confectionate din staniol, lanţuri din hartie colorata, obiecte facute de copii, lumanarele, obiecte de artizanat, artificii. În Moldova, dar nu numai, în brad se punea şi basica porcului, umflata. In unele sate nu erau decoratii pe ulite, nu era lumina electrica. Geamurile erau luminate cu lumanari, fiind ornate cu brazi mici sau cu crengute verzi. In unele sate se aprindeau felinare la porti, in altele (din Arges, România meridională), stalpii portilor erau ornati cu cetina de brad, impodobita cu panglici colorate si beteala argintie. Cei varstnici isi amintesc ca in orase era un brad ornat cu hartie colorata, avand in varf o stea mare, asezat intr-un loc central. O doamna pastreaza in amintire ca la oras, baietii purtau in piept sau la caciula, o crenguta de brad, marginita de tricolorul românesc.
In mediul rural, în zona submontană, în Poiana Campina, Prahova, consemnam raspunsul jurnalistului M.B. (peste 70 de ani) pentru autenticitatea trairilor şi acuitatea amintirilor. Conform acestuia, localnicii puneau „ghirlande din crenguţe de brad, afară, dar şi în interiorul casei, fixate pe galeriile care susţineau perdelele. Plus bradul, în interior. Străzile nu erau decorate, dar, dacă zăpada era mare, se făcea pârtie lată, cu plugul Primăriei.”
Scriitorul N. G., octogenar si bucurestean, autor al unor romane cu tenta memorialistica extrem de apreciate in Romania, a raspuns chestionarului nostru si la acest punct precizeaza un element esential: „Inaintea oricarei decorari, sarbatorile de iarna erau prefatate de o curatenie generala, inceputa in casa si terminata in poarta curtii. Decorarea era simpla: 1. pomul de iarna cu daruri pentru copii si 2. smocuri de vâsc (asezat de regula in preajma Anului Nou - considerat ca aduce noroc).”
Standardizarea decoraţiilor e vizibilă în cazul răspunsurilor celor tineri. În privinta decoratiilor din casa, ei amintesc doar fundite si globulete de sticlă, toti menţionând, ca primă decoratie acasă, bradul impodobit în camera mare, iar in celelalte încăperi, crenguţe de brad. Caz de sincretism al obiceiurilor, brazii de Crăciun au acum instalatii electrice, cu becuri in multe culori, coronite, globuri colorate, fundite, lumanari decorative, ciorapii lui Mos Niculae în care se pun cadourile, vâsc aducator de noroc, beteala, ghirlande, fulgi de nea, decupati si lipiti şi pe geamuri. In sate, sunt amintite mai putine decoratii pe strazi: instalatii suspendate pe stalpi sau din loc in loc, cate o instalatie electrica, multicolora, pe cladiri. Sunt prezenti si brazii impodobiti cu ghirlande, in zonele cu brazi. Orasele sunt mai animate si mai impodobite. Pe strazi sunt instalatii electrice si ornamente viu colorate. Sunt multi brazi impodobiti, cu instalatii electrice, ghirlande, parcuri si magazine frumos decorate. De la Sfantul Nicolae si pana la Boboteaza este deschis Oraselul copiilor, care ofera multe distractii, iar Tramvaiul copiilor ii plimba pe cei mici gratis. In pieţe, artiştii prezintă momente artistice, interpretează colinde, au loc focuri de artificii, iar în biserici se oficiază slujbe extraordinare.

************************************************************
2. Cele mai importante evenimente ale sărbătorilor de iarnă
************************************************************




Calendarul sărbătorilor de iarnă la români e marcat de evenimente şi practici religioase şi de obiceiuri laice precum: Sfantul Nicolae (6 decembrie), Postul Craciunului, Spovedania, Impartasania, Ignatul, Colindatul, Craciunul, Steaua, Revelionul, Colindatul de Anul Nou (Plugusorul), urarea cu Sorcova, Boboteaza (6 ianuarie). Judecând după răspunsurile primite, locurile fruntase le ocupa: Craciunul, Anul Nou, Boboteaza.
Cei tineri enumera: Sfantul Nicolae, Ignatul (taierea porcului la 20 decembrie), obicei cu origine tracică, Craciunul, Revelionul, Anul Nou, mersul cu ,,Buna dimineata la Moş Ajun”, impodobitul bradutului, Plugusorul, mersul la colindat si primirea colindatorilor, cina in familie, reunirea familiei, vacanta de iarna, distractia cu prietenii, Boboteaza. De o deosebită consideraţie se bucură printre tineri Sfantul Stefan, Sfanta Filofteia, Sfantul Vasile, Sfântul Ion (7 ianuarie). Unele sarbatori sunt importante pentru cei care au in familie persoane care poarta numele acelor sfinti. Pentru cei mai multi tineri, Craciunul ocupa primul loc intre sarbatorile de iarna. După eclipsa ateist-comunistă, sentimentul religios cunoaşte o vizibilă recrudescenţă printre tineri şi nu numai. Ambele categorii de vârstă apreciază în mod deosebit aspectul religios al sărbatorii. Sărbătorile de iarnă sunt prilejuri de întâlniri ale membrilor familiei cu rudele, finii, naşii, prietenii sau vecinii. Aceste întâlniri au loc la biserică, la slujbele religioase, dar şi în familii, la părinţi, bunici. Unii dintre cei chestionaţi amintesc şi de întâlnirile de pe uliţele satului sau din faţa Primariei.
Iată o ierarhizare a momentelor acestor sărbători de iarnă în amintirile jurnalistului M. B., de peste 70 de ani, sărbători petrecute în localitatea premontană Poiana Câmpina, judetul Prahova:
I. Crăciunul:
1. Tăiatul şi „ preparatul ” porcului crescut în ograda proprie
2. Ziua în care se coceau cozonacii
3. Împodobirea bradului
4. „Popa cu Crăciunul” (preotul satului trecea pe la casele oamenilor purtând icoana reprezentând naşterea Mântuitorului. Datina cerea ca gospodarii să o întâmpine cu smerenie, dar stând pe pat.)
5. Colindele
6. Cadourile
II. Sfântul Nicolae (6 decembrie)
Lustruirea ghetuţelor şi pantofilor şi „controlul” cadourilor, în dimineaţa următoare.
III. Revelionul
Membrii cetelor de urători îşi procurau clopoţei, mulţi, înşiraţi pe o cureluşă din piele, dar şi un clopot mare, „ acioaia”, pe care-l folosea doar „ urătorul”, purtătorul de mesaj al grupului. Urma confecţionarea tobelor, din cercurile unor foste site mari, care se acopereau cu pielea uscată şi bine întinsă a mieilor sacrificaţi de Sf. Paşti, împletirea bicelor şi a „ sfârcurilor”. Apoi, fireşte, mersul cu „Pluguşorul” , exclusiv pe la casele cunoscuţilor.”
La polul opus, romancierul octogenar N.G. din Bucuresti mentioneaza caracterul laic al sarbatorii Craciunului: „Craciunul avea, fireste, o semnificatie religioasa, dar laicul predomina in desfasurarea sarbatorilor. Mai in toate curtile din jur se taia cate un porc. Sacrificarea lui era urmata de o pregatire minutioasa: la afumatoare se odineau muschiuletii, slana si carnatii, iar in garnitze alte carnuri - prajite in prealabil (care zaceau in untura pana tarziu, in primavara)”.

*********************************************
3. Unde obişnuiau să se întâlnească oamenii?
*********************************************

Românul este o fiinţă sociabilă şi ospitalieră. Mărturiile călătorilor străini în Principatele Române de acum 500 de ani, dar şi cele recente, confirmă această concluzie. În perioada sărbătorilor de iarnă, românii preferau/preferă întâlnirile în grup restrâns, familial. Crăciunul era/este încă o sărbătoare de interior. Memoria exactă a ritualurilor o mai păstrează şi subiecţii tineri, deşi tradiţiile sunt în decadenţă, îndeosebi la oraş. Odinioară, tradiţiile erau respectate cu stricteţe. Consemnăm în aceată ordine de idei raspunsul complet al jurnalistului M. B. de peste 70 de ani: „Oamenii obişnuiau să se întâlnească în casele proprii, făcându-şi vizite unii altora, mai ales la prînz. Nu intrau în seară decât arareori. De regulă, petrecerile se spărgeau cam pe la orele 19,00 – 20,00. In ziua de Crăciun nu se făceau vizite, la tradiţionala «masă festivă» nu participau decât «ai casei», părinţi şi copii. Socrii, dacă erau în viaţă, petreceau împreună cu ei. În sat erau şase cârciumi. De sărbători erau inchise toate, nimeni nu le călca pragul, n-aveau clienţi până dincolo de Bobotează (6 ianuarie). O singură crâşmă se deschidea a doua zi după Revelion, acolo se adunau şi jucau pe mize mici împătimiţii biliardului. La cele două biserici, de regulă, intrau mai mult femeile bătrâne şi copiii, care-şi lasau săniile pe treptele de afară.”
Acelasi accent pe petrecerea sărbătorilor în casă, cu familia si cei dragi, îl pune şi repondentul nostru de 82 de ani, scriitorul N.G. din Bucuresti, născut într-o familie burgheză înstărită: „Petrecerile se faceau in familie. Nu mi-amintesc sa fi plecat vreodata la restaurant. Statea omul la casa lui, bucuros de oaspeti. La noi se adunau rudele apropiate (unchi, matusi, veri si verisoare), precum si toti finii, nu putini la numar. Sarbatorile sudau relatiile de familie si nu o data cel cazut in nevoi era scos la iveală (săltat deasupra necazurilor – n.n.) si sprijinit (cu timpul, copiii, ajunsi mari, mosteneau aceste raporturi). Pe odrasle ne bagau intr-o camera separata, unde, dupa ce luam masa, ne zbenguiam pe cont propriu, fericiti c-am scapat de parinti (si viceversa). Bune gazde, eram la randul nostru oaspeti, mergand la nasi, la fratii si surorile parintilor. In cele trei zile de Craciun, iar apoi de Revelion, era un continuu du-te-vino. Daruri se faceau copiilor. (Doar de Anul Nou finii aduceau nasilor cate un curcan, legat la gat cu o panglica.)”.
Modificări vizibile de comportament se înregistrează în cazul tinerilor. Chiar dacă unii repondenţi menţionează participarea la slujba religioasă de Crăciun din biserici, majoritatea spun că şi-au petrecut Crăciunul, Anul Nou la naşi, bunici, acasă şi îndeosebi la club/bar, în casa unor prieteni din aceeaşi generaţie.

************
4. Deplasări
************
Deplasarile se faceau in aceeasi localitate sau in localitati apropiate pentru sarbatoarea Craciunului sau pentru sarbatorirea celor care purtau numele sfintilor din aceasta perioada. Numeroşi sunt cei care participă la petrecerile organizate de Sfântul Ion (7 ianuarie), dat fiind faptul că circa 2.000.000 de români poartă numele de Ion sau diferite derivate ale acestuia: Ioana, Ionel, Nelu, Ioaneta, Ioanete. Pentru ei televiziunile organizează spectacole speciale. O doamna isi aminteste cu emotie de deplasarile din zilele de 2 si 3 ianuarie, la parinti, bunici, rude, cu sania impodobita, trasa de armasarul care purta colier de zurgălăi la gât.
Cei tineri consemnează deplasările pentru mai multe zile, de la oras la sat, la bunici. Unii fac în aceşti ultimi ani deplasări în staţiunile montane, la pensiuni rurale, la mânăstiri, dar şi în străinătate (Austria, Bulgaria, Grecia, Spania).

*************
5. Mâncăruri
************

In privinta mancarurilor, sarmalele cu carne de porc, in foi de varza murata, ocupa primul loc. Pentru zona Arges se precizeaza : cu costita deasupra. In zona Moldovei de Sud, se fac si sarmale in foi de vita. De obicei, sarmalele se mananca cu mamaliguta. Se pare ca traditiile culinare s-au pastrat bine in timp. Se mai consemneaza: ciorba de porc, acrita cu zeama de varza sau bors, ciorbe si supe cu carne de pasare (gaina, curcan), ciorba de perisoare, ciorbita de burta, piftie de porc (in aspic, numite popular răcituri), carnati prajiti sau fripti pe jeratec, toba, caltabos, lebar, friptura de porc cu muraturi, tochitura cu mamaliga, carnati afumati, slanina afumata, mancare din ciolan afumat si prune uscate, sloi (muschiulet afumat, prajit, pus in oala de pamant si acoperit cu untura), carnati afumati, prajiti in tigaie cu oua batute, amestec in care membrii familiei intingeau cu mamaliga, friptura la cuptor, la gratar, jumari, sorici, drob de porc, salata de bœuf (intrată în repertoriul culinar românesc după 1945, când populara revistă „Realitatea ilustrată” a prezentat câteva reţete de preparare), babic, ghiuden, (cârnat uscat foarte condimentat, din carne de oaie şi vită, care seamănă oarecum cu ibericul chorizo), branza, friptura din carne de porc, la tava sau la gratar, dar si friptura din carne de pasare (gaina, curcan), asortate cu castraveţi muraţi, varză murată, gogonele (tomate mici şi verzi) murate, băbăşcuţe (pepeni mici) murate.
Se bea ţuică fiartă („dreasă” cu foi de dafin şi piper), vin roşu, oferta românească în acest domeniu fiind excepţională.
In privinta dulciurilor, vârstnicii consemneaza: cozonac cu nuca si stafide sau rahat, cornulete (cu marmelada), prajitura cu „jolfa” (adică cu seminţe de cânepă), turta dulce, placinta cu branza sau cu dovleac, gogosi cu ravase (=minciunele) si bani, fursecuri, covrigi mari, cu ou, polonezi (covrigei din aluat de cozonac), checuri, painea studentilor (un fel de pandispan cu nuca multa), sarailii, baclavale, îndeosebi în Dobrogea, peltea de gutui cu nuci. Născut în Transilvania,. scriitorul septuagenar I.B. consemneaza printre delicatesele rurale aşa-numitele pupuri (lipii) cu varza, branza, ceapa etc. În Moldova ţărăncile miloase împărţeau de Crăciun nişte turte, numite Scutecele Domnului, care erau înmuiate în apă îndulcită cu zahăr ori erau unse cu miere şi presărate cu miez de nucă.
Din posibila enciclopedie a mancarurilor, dulciurilor si bauturilor dedicate sarbatorilor de iarna din Romania, zona Prahova, Poiana Campina, consemnam iarăşi, mentiunile jurnalistului M. B. decupate din amintirile propriei copilarii: „Mâncăruri tradiţionale pentru mesele sărbătorilor de iarnă: şorici de porc rumenit la foc de paie, slăninuţele subţiri de pe burta porcului fierte ori în zeamă de varză acră ori în apă cu oţet din mere, cu piper, sare şi foi de dafin. Apoi jumările «puţin coapte şi crocante» ( culoare aurie spre maronie), leber, caltaboşi, tobă, sărmăluţe în foi de varză, cârnaţi puţin afumaţi, pomana porcului, fripturi de porc, piftie de porc, piftie de cocoşi, potroace. Cu excepţia curcanului, din superstiţie, erau prohibite carnea de raţă, gâscă, vânatul şi chiar iepurii «de casă». Salate diverse. Dulciuri/ Deserturi: cozonaci cu mac, cu nuca groasă de un deget, cornuleţe umplute cu rahat ori cu magiun de casă, saleuri, biscuiţi din osânză (ca să reziste mai mult timp şi să-şi păstreze frăgezimea), plăcinţele (cu mere, cu brânză, cu carne), compoturi din prune lojnite [adică lăsate în prealabil la uscare pe o împletitură de nuiele numită lojniţă], pere, mere şi gutui aduse din pivniţă ori aflătoare pe pervazul ferestrelor, struguri păstraţi pe fân, în podul casei, pepeni verzi, păstraţi la rece în bandaje gipsate, covrigi din cocă de cozonac, covrigi obişnuiţi. Portocale, rareori. Băuturi: un fel de liqueur de chimen şi limonade făcute în casă, pentru copii şi ţuică ( din prune, ori din mere) şi vin (cumpărate) pentru adulţi. Plus sifoane, din sticlă groasă, cu robinet sistem pompă, care se umpleau la cârciumi”.
O pată de culoare din Bucureştii de altadată aparţine scriitorului octogenar N.G. care isi aminteste cu bucurie vraja sarbatorilor din copilarie: „Peste tot aceleasi mancaruri traditionale (ma refer la lumea negustorilor). La o canutza de tuica fiarta (cu piper măcinat si-o boaba de piper), sorici, toba, leber si caltabosi, rasfatati si ei cu un pahar-doua de vin. Apoi piftie, sarmale cu mamaliguta, friptura asortata cu muraturi, fiecare dupa gust si, mai ales, cat il ducea burdihanul. Pare cam mult, dar lung era si timpul de care dispuneam, ca masa incepea la pranz si se ridica, tarziu, in noapte. Dulciurile erau dominate de cozonacul bine garnisit cu nuca si stafide; printre ele: placintele cu branza si mere, kecul, tortul. La sfarsitul bairamului, pe masa se aflau fructe si branzeturi, la care apelau in special barbatii, pentru a intretine «cursa vinului». Si tot acestui scriitor îi apartine menţionarea unei traditii uitate: „Un obicei pierdut: batutul alvitzei (nici n-am mai vazut-o in comertz)”. (Alviţa este o variantă românească a halvalei turceşti, care conţine în plus miez de nucă, alune de pădure ş.a., amestecul fiind presat între două foi de aluat. Scriitorul Ioan Adam îşi aminteşte că obiceiul persista în cartierele periferice ale Bucureştilor din anii’60. Bucăţile de alviţă, care conţineau uneori o monedă de1 leu sau de 5 lei din perioada comunistă sau monede de argint din perioada interbelică, erau legate cu o sfoară şi balansate din tavan. Cei aflaţi în jurul lor trebuiau să le prindă cu gura, operaţie dificilă care cerea noroc şi îndemânare.)
Tot cei vârstnici îşi mai amintesc de plăcinta Poale-n brâu (din brânză, tăiată cu colţişori cu duriţa, o mică ustensilă din bucătărie astăzi dispărută din magazine), de plăcinta de bostan preferată îndeosebi în Moldova, de pişcoturile de casă preparate din aluat nedospit, care se trăgeau prin maşina de tocat la care se instalau forme de zinc aflate în comerţ şi în zilele noastre. În Dobrogea, unde există comunităţi de turci, de aromâni şi de macedoromâni se preparau anuşabur (un fel de colivă mai fluidă, cu multe fructe, alune ş.a.) şi peliza (gelatină dulce, cu vanilie şi scorţişoară).
Repondenţii tineri pastrează din tradiţii: cozonacul, placinta (cu branză, cu un ban norocos, ascuns, în alte locuri, cu ravaşe), plăcinta cu nucă sau cu mere, covrigii, cornuleţele. Pentru această categorie, dulciurile sunt mult mai diversificate: fructe (nuci, mere), mere coapte, prăjituri (cu friscă), biscuiţi, tort, turtă dulce, bomboane de ciocolată (mos), fursecuri, pandişpan, tort cu mere, cu friscă, tartă cu fructe (vişine, ananas, kiwi).

*********
6. Daruri
*********

In privinta darurilor, in putine chestionare nu sunt mentionate acestea. In general, copiii erau cei care primeau cadouri de la parinti si bunici. Uneori, primeau si parintii si bunicii, dandu-si unii altora.
Cei varstnici isi amintesc darurile din copilaria lor: pentru baieti, mingi si trasurici confecţionate acasă, ciorapi, fulare, manusi tricotate din lana, bundite, cizmulite, ghetute, caciuli din blana de miel ; pentru fete, papusi, caciulite, manusi, fulare tricotate din lana, cizmulite, ghetute, alte obiecte vestimentare cu care se imbracau de Craciun, cand mergeau la biserica, pantofiori rosii, rochite cu dantele, lucrate in casa. Toti primeau si dulciuri. Uneori, tatal sau un alt barbat era deghizat in Mos Craciun si aducea aceste daruri.
Raspunsul jurnalistului M. B. aduce detalii şi amintiri de acum 60 de ani văzute şi trăite intr-un sat romanesc plin de traditii. Asadar, ce daruri se primeau: „Îşi făceau părinţii între ei şi împreună făceau pentru copii. Fiecare cam ştia ce-i lipseşte celuilalt, iar cadoul primit era menit să acopere «golul». Putea fi un aparat de radio Philips, cu lampi, pentru mama, un guler de blană pentru «scurteica» tatălui, patine, săniuţe, skiuri pentru copii, dar si mănuşi cu cordon, căciuli din lână ori din blană de miel, pulovere, fulare, ciorapi «trei sferturi»şosete etc. Până pe la 12-13 ani îmbrăcămintea pentru iarnă era gen «unisex», numai de Sf. Paşti erau din categoria «pentru fete» ori «pentru băieţi». Toţi ştiam de unde provin cadourile, dar toţi ne lăudam prin casă că, uite, nici anul ăsta nu ne-a uitat Moş Nicolae, Moş Crăciun, Anul Nou”...
Repondentii din categoria 15-30 de ani consemneaza ca daruri: pentru baieti, masinute, caluti, bocanci, cojoace, jucarii de plus, haine, carti de colorat, de citit ; fetitele primeau papusi, imbracaminte, carti, ornamente, animalute din plus (ursuleti), bijuterii, produse cosmetice. Toti primeau/primesc dulciuri, dar si parfumuri.
În Bucureşti, gazda oferă daruri invitaţilor, iar aceştia gazdelor. Aici, unde dezvoltarea economică e maximă, cadourile sunt azi mai sofisticate: cosmetice, băuturi fine, miniaturi de monumente şi de arme, cărţi de poveşti, de artă, obiecte decorative, păpuşi cu truse de îmbrăcăminte, jocuri de inteligenţă, obiecte de îmbrăcăminte, cuburi, maşinuţe electrice, căluţi de lemn, cutii cu ciocolată şi bomboane fine, pantofi, dantele din jupoanele bunicilor, azi revenite la modă datorită vintage, podoabe, bijuterii. În ultimii ani, când a dispărut egalizarea socială şi şi-a făcut loc isteria comercială (consumismul) în straturile de sus ale societăţii întâlnirile de Crăciun şi de Anul Nou sunt pregătite din vreme, bărbaţii şi femeile etalând toalete luxoase şi aducând daruri scumpe.

**************
7. Sentimente
**************
Sarbatorile de iarna trezesc pentru cei in varsta sentimente amestecate. Dăinuie în memoria lor tristeţea anilor dintâi ai comunismului. În ţara ocupată de ruşi cozonacul se mânca pe ascuns, era fără ingrediente, colindele erau interzise, religia prigonită, libertatea de exprimare inexistentă. Pe de altă parte, ei au şi sentimente de bucurie, speranta, veselie, optimism, recunostinta, nostalgie, dorinta de a fi copil alaturi de cei dragi care nu mai sunt, liniste, pace sufleteasca. Ele stimulează caritatea, generozitatea, dorinţa de a veni în ajutorul celor săraci, fără adăpost, orfanilor şi bătrânilor din aziluri. Pentru cei tineri, aceste sarbatori trezesc sentimente de bucurie, speranta, credinta, dorinţa de pace, veselie, implinire, bucuria reunirii familiei.
In chestionarul realizat cu M.B., jurnalist, de peste 70 de ani, sunt evocate sentimente traite cu intensitate in copilarie: „o bucurie imensă (gen Carpe diem), dar si recunoştinţa. Peste vară, noi, copii, uneori, ne jucam şi prin pădure. Îi căutam pe tăietorii de lemne pe care îi rugam ca să ne taie rondele din trunchiurile mai groase de fagi ori de stejari, Dacă erau în toane bune le primeam gratuit. Dacă nu, ne puneau să facem pentru ei diferite servicii – adică, în zilele următoare, să le aducem d-ale gurii, ori să culegem jir (sământă de fag – n.n.) pentru animalele lor de acasă. Erau un fel de discuri late de un 1-2 cm, cu diametre până la jumătate de metru. Noi le numeam «bani». Pe aversul şi pe reversul acelor «monede» noi scriam cu cerneală şi cu litere de tipar mulţumiri pentru părinţi, ca să le transmită ei moşilor (Crăciun, Nicolae...) Obiceiul s-a păstrat în timp, însă numai pentru onomastici şi aniversări. În septembrie 2010, eu însumi am primit o asemenea... felicitare!”
O alta opinie ce pastreaza elemente traditionale, dar trecuta prin filtrul intelectual, apartine unei jurnaliste de la Radio Romania, E.I., de peste 70 de ani: „Exista un sentiment al perenitatii, al pastrarii datinilor strabune, in satul traditional, care nu si-a pierdut traditiile. E un element de stabilitate in aceasta lume instabila si agresiva, acaparatoare si destabilizatoare. Consider ca traditiile unei obsti satesti se pastreaza si prin organizarea acestor festivaluri ale traditiilor zonelor invecinate, cantecul popular si dansul specific fiecarei regiuni punandu-se in valoare cu aceste ocazii sub forma artei autentice”.

******************
8. Fapte caritabile
******************
Printre faptele caritabile, cei varstnici amintesc darurile facute finilor sau persoanelor mai putin norocoase, alimentele pentru familiile nevoiase sau cosurile cu daruri, constand in imbracaminte, incaltaminte, jucarii si dulciuri aduse la orfelinate. Citam din nou raspunsul ziaristului M.B., ca semnificativ pentru „memoria vârstnicilor” şi frumusetea acestor sedimentate amintiri datorită trecerii timpului: „Nu ţin minte fapte caritabile. Nu-i exclus să fi existat şi nevoiasi, dar la Poiana Câmpina n-am văzut cerşetori niciodată, nici măcar la uşa bisericii, doar în ultimul timp. Ori nu şi-au dat sărăcia pe faţă, ori se ruşinau foarte tare, ori, pur şi simplu, aveau din ce trăi. Localitatea a fost ceea ce numeam cândva un sat cu o fabrică ( Astra Română, repara utilaj petrolier, fusese înfiinţată cu capital german şi cu o mână de maiştri germani, în 1899, a fost preluată de capitalul anglo-olandez în 1911, a fost falimentată de patroni români în 2010). Locuitorii lucrau şi pentru uzină, dar şi pentru propria gospodărie. Aveau bani «din leafă» şi «mâncare» din curte şi de pe deal” (în grădinile de pe deal cultiva fiecare ce dorea, inclusiv porumb şi pruni, mulţi pruni...). Aveau o mentalitate muncitorească autentica, născută, nu făcută, care calchiase o mentalitate ţărănească autentică, tot născută, nu făcută! Nu întamplător, în 1940, marele sociolog Dimitrie Gusti, în prezenţa Regelui Carol II, a inaugurat la Poiana Câmpina Şcoala Naţională Ţărănească. Obiceiurile sărbătorilor de iarnă s-au transmis şi s-au păstrat mai mult pe «latura» ţărănească. Cu colindul nu umblau decât copiii până-n 13 ani, iar cu Pluguşorul adolescenţii, chiar şi vârstnicii. Cetele de colindători erau formate din grupuri nu mai mari de şase copii, patru băieţi şi două fete. Obligatoriu, trebuiau colindati preotul, primarul, directorul şcolii, primul învăţător al celor şase, exclusiv familiile cunoscute. Parinţii celor din grup erau colindaţi ultimii. Nu se colinda niciodată peste orele 22,00. Spre deosebire de cei care mergeau cu Pluguşorul, colindătorii nu primeau niciodată bani, ci numai mere, covrigi, nuci şi gutui, care ce apuca de la gazde. Niciodată nu erau primiţi în case, numai la uşi ori ferestre. Câinele curţii, dacă nu era pe lanţ şi se plimba liber, era semn că urătorii nu vor fi primiţi.”
Scriitorul septuagenar I.B mentioneaza ca in copilaria petrecuta intr-un sat din Transilvania primeau ca daruri la colindat si „corobete” (mere uscate).
Dintre cei tineri, un chestionat mentioneaza in ce constau donatiile: strangerea de obiecte, bani, jucarii si imbracaminte pentru cele mai mari centre de copii orfani.

*************
9. Obiceiuri
*************


In privinta obiceiurilor, un repondent din grupul celor tineri mentioneaza colinda, iar o repondentă din Arges, din categoria celor varstnici ţine sa precizeze: „Ceata de colindatori era insotita de o persoana care canta la clarinet”.
Referindu-se la jocurile de societate si la traditii, cei varstnici mentioneaza jocurile cu măşti: Turca sau Cerbul, Brezaia, Capra, Malanca (practicat în 31 decembrie, de ziua Sfintei Melania), Ursul, dansurile rituale: Căluţii sau Căluşerii, cântecele de stea precum Irozii (amintind de regele Irod care a masacrat pruncii), Vicleimul (derivat românesc de la Bethlehem), Ieslea, teatrul popular cu tematică haiducească (Jienii, Mocănaşii).
Băieţii mai mari mergeau cu Pluguşorul în ajunul Anului Nou, iar adulţii cu Plugul. Pentru Plugusor, fetele impleteau pentru baieti bice din fuiorul de canepa, la varf punand borangicul obtinut de la viermii de matase.
În prima zi de Anul Nou copiii mergeau cu Sorcova (o nuieluşă împodobită cu hârtie colorată, clopoţei) cu care atingeau pe cei mari urându-le poetic viaţă lungă şi fericită, sănătate, putere, agerime, iar adulţii cu Vasilca, purtând cu ei fire de grâu semănat de Sf. Andrei (creştinătorul şi protectorul românilor, celebrat la 30 noiembrie) şi un picior de porc.
Printre traditii, cei tineri consemneaza: Plugusorul, Jienii, Steaua, Mocanasii, Capra, Semanatul (copiii arunca in casele gazdelor boabe de grau, urand ,,sanatatea noului!”), in Zona Moldovei de Sud, mai precis in satul Rogojeni din judetul Galati, Plugusorul si Capra fiind intalnite si la Bertea-Prahova, ca si la Tarculesti, pe Valea Cricovului, unde mai sunt consemnate Mos Ajunul si Grâusorul, pe 1 Ianuarie.
Inerte şi amnezice în alte domenii, autorităţile locale au totuşi grijă în ultimii ani de păstrarea tradiţiilor folclorice. Comentariile jurnalistei E.I. (Radio Romania), din esantionul varstnic, aduc in atentie valorificarea memoriei acestor stravechi obiceiuri in „brandul de tara”. Aceste zone extraordinar de profunde prin traditii si obiceiuri au devenit zone protejate UNESCO. Jurnalista mentioneaza cateva: „1-Sarbatorile din Maramures, o zona care a devenit un brand turistic . Ele sunt unicat traditional european. Monumentele UNESCO ale Maramuresului au devenit pentru sateni adevarate centre culturale si religioase, locuri unde se desfasoara traditiile, sarbatorile, festivalurile folclorice. 2- Sarbatorile din Marginimea Sibiului. Sunt pastrate in amanuntime obiceiurile stravechi, incepand din 6 decembrie, cand se fac repetitii pe grupuri de varsta, fiecare cu rolul sau, cu dansurile traditionale si cu cantece pastrate din tata in fiu. Invatatorii, profesorii se implica in desfasurarea evenimentelor (in Gura Râului, de ex.). In Saliste, de pilda, s-a propus ca la ora de muzica elevii sa vina in costumul traditional, ca sa se pastreze portul. La sarbatori si adultii se imbraca in costumul traditional. Aici exista un apogeu al sarbatorilor traditionale de iarna, la sfarsitul lunii decembrie. S-a creat Festivalul Junilor (tineri neînsuraţi – n.n.), cand se aduna junii din 5-6 judete apropiate, fiecare venind cu dansul si cantecul traditional al zonei.”

*************
10. Cântece
************
Colindele de Crăciun au la români tradiţii multiseculare. Mărturiile unor străini le confirmă existenţa încă de la mijlocul secolului al XVII-lea, dar ele sunt cu siguranţă mai vechi. Menţionăm în acest sens memoriile pastorului sas Andreas Mathesius din 1647 care scria că „valahii” din satele Transilvaniei nu vor să înveţe Psalmii şi continuă să cânte „diavoleştile” lor colinde învăţate din strămoşi. Despre obiceiul colindatului la oraş vorbeşte la 1650 şi diaconul sirian Paul de Alep, care a călătorit în anii 1650-1660 în Moldova şi Muntenia. Colindele evocă scenele biblice cu o imaginaţie naivă, dar sugestivă artistic. Colindătorii erau acompaniaţi (în unele zone sunt şi astăzi) de unul sau mai multe instrumente muzicale (fluier, vioară, clarinet, tobă). Colinda se cânta la unison. În unele zone de sub munte, din Muntenia, colinda e executată antifonic, pe două sau mai multe grupe.
Pe lângă colindele religioase există şi colinde profane, cu teme cosmogonice. Dintre cele mai cunoscute colinde, cel mai des consemnat este Florile dalbe (si cu varianta care incepe cu versurile Pe poteca lucioasa, in Maia-Ialomita). Cei varstnici isi amintesc cu drag si: O, ce veste minunata!, Sculati, sculati, boieri mari!, Sculati, gazde, nu dormiti!, Steaua, Sorcova, Sus la Poarta Raiului, Lerui, ler, Nunta din Cana Galilei, Buna dimineata la Mos Ajun!.
Poetul H.B, născut la Arefu, jud. Argeş, mentioneaza alte trei colinde : Domnului, domnului, domn!, Ziurel de ziuă si Steaua sus rasare, in timp ce scriitorul si diplomatul octogenar I.B., născut intr-o frumoasa zona a Ardealului, langa Tarnava Mică, aminteşte alte colinde: Trei păstori si Dintr-o casă-n cealaltă.
Cei tineri consemneaza frecvent Steaua, O, brad frumos!, Mos Craciun cu plete dalbe, apoi: Trei pastori, Deschide usa, crestine!, Florile dalbe, O, ce veste minunată!, Astăzi s-a născut Hristos (consemnat si cu titlul In Betleem s-a nascut Hristos), Domn, Domn sa-naltam!, Buna dimineata la Mos Ajun! Intalnim si Sanie cu zurgălăi, care nu este un colind, ci o melodie folclorică românească ce a făcut o carieră internaţională, multe exerciţii de la ultimele olimpiade de gimnastică fiind executate pe această melodie.

***********************
11. Amintiri de neuitat
***********************
Printre amintirile de neuitat, cei varstnici consemneaza: increderea in puterea magica a acestor mari si de neuitat sarbatori, taierea porcului, cetele de colindatori, carora bunica si parintii le umpleau traistuta cu mere si colaci, deplasarea cu sania trasa de cal, intre satul natal, Maia si satul bunicilor materni, Dridu, si bucuria copiilor ca primeau bani, nuci, mere si struguri. O doamna pastreaza o amintire trista dintr-o zi de Craciun, cand bunica i-a parasit. Ardeau lumanari in brad si pe sicriu. Tatal a plans o singura data-n viata. Anii au diminuat tristetea acestei amintiri. Aceeasi doamna pastreaza in memorie plimbarile de neuitat cu sania impodobita, trasa de armasarul care purta la gat salba de clopotei, in drum spre satele invecinate, la rude. Erau patru copii in familie, apropiati ca varsta, doua fete si doi baieti.
Poetul H.B., septuagenar, comenteaza suita de momente magice de la Craciun pana la Boboteaza in comunitatea satului traditional romanesc de sub munte: „Cea mai ampla si mai profunda in semnificatie dintre sarbatorile de iarna, Craciunul, includea o suita de momente care antrenau in desfasurarea lor, intr-un fel sau altul, intreaga comunitate. Sirul acestora se deschidea cu colindul cetelor de copii in ajunul Craciunului, asa-numitele colindeţe, cu acel de neuitat: Bună dimineata la Mos Ajun! si cu trosnetul bicelor de canepa. Cetele se alcatuiau pe «cartierele satului» si ele respectau, de obicei, teritoriile acestora. Depasirea «graniţelor» trezea adesea rivalitati acerbe. Toate cetele treceau insa pe la notabilitatile satului, preotul, invatatorii, notarul, primarul. Pentru urarile lor copii erau rasplatiti cu covrigi, colacei sau paine alba, mere si nuci.
In seara Craciunului era randul cetei de flacai, condusi de un staroste, un barbat mai varstnic, cu care repetasera saptamini la rind colindul sau colindele. Se canta in canon, cu o maiestrie desavirsita. Veneau la fereastra casei, acolo unde ardea lampa de veghe si incepeau sa cante vestind nasterea Domnului. Se asculta in tacere si cu infiorare. La sfarsitul colindului se ridica flacara lampii si capul familiei iesea sa-i primeasca pe colindatorii care erau cinstiti cu tuica si cu bani.
In ziua de Craciun copii umblau pe la casele oamenilor in costume colorate jucand Irozii (teatru popular) sau purtand Steaua si cantând Steaua sus rasare, un cantec despre nasterea lui Hristos.
In ajunul Anului Nou cete de copii dar si, si mai ales, de flacai veneau cu Plugusorul, obicei ritual al rodniciei si belsugului pentru anul care avea sa inceapa. Era momentul unui recital si al unui spectacol de miscare si sunet punctat de trosnetele bicelor uratorilor si de sunetul talangelor si clopotelor de vite agitate de acestia.
In seara dinaintea sarbatorii botezului Domnului, Boboteaza, veneau «iordanitorii», cete de flacai trecand pe la casele cu fete mari pe care le «iordaneu», le prindeau de mijloc si le ridicau de trei ori in aer strigand «Hup! Hup! Hup!»
Un moment magic era si ajunul sarbatorii de Sfint Vasile. Spre miezul noptii lautarul satului venea sa cante o melodie dedicata evenimentului. Venea la fereastra abia luminata de lampa de veghe si intreba: «Somnaţi?» Era o clipa pe care o asteptam cu sufletul la gura. Atunci se ridica flacara lampii si muzicantul isi incepea micul recital nocturn, acompaniindu-si la vioara sotia care avea o voce splendida”.

Poetul H.B. adauga un comentariu amar la sfarsitul chestionarului: „Ma tem ca toate aceste momente de comuniune si traire transcendenta, sociala si familiala isi pierd pe zi ce trece valoarea, intr-o epoca in care pragmatismul a reusit sa ne epureze de spiritualitate.”
Amintirile din copilarie despre Crăciun sunt legate pentru jurnalistul septuagenar M. B. de arestarea de catre Securitate a unei rude apropiate: „În seara de Crăciun a anului 1949 la uşa noastra a bătut şi «tanti Marioara», aşa o numeam noi pe sora tatălui nostru. Îl ţinea în braţe pe Nicu, vărul nostru, care avea doi ani şi ceva. Mai mult, peste vreo patru luni, urma să nască iarăşi. S-a adresat părinţilor mei: «Georgeta, Petrică, în seara asta rămân la voi. Acum o oră mi l-au arestat pe Simion, pe motiv că n-a cedat atelierele.» Simion Voicu, soţul ei, ţinea în Câmpina două ateliere cu trei angajaţi. Ambele se numeau La Voicu, aşa scria pe firme, dar unul era atelier de vulcanizare, iar celalalt era un laborator Foto. În vara lui 1948 avusese loc – cum aveam să învăţăm mai târziu, la şcoală – naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. Un timp, unchiul Simion, pe motiv că «mijloacele» sale nu erau nici pe departe tocmai «principale», ajutat fiind şi de un «reacţionar» de la Primărie, a reuşit să-şi scape atelierele de la confiscare. Autorităţile timpului l-au anunţat că trebuie să se supună legii. Apoi l-au ameninţat. Un timp, «pila» lui de la Primărie l-a făcut scăpat. În ziua de Crăciun a lui 1950 Simion Voicu a fost arestat. Nu l-au judecat. Abia începuseră lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Acolo a fost trimis să se (re)educe si să se recalifice. A lucrat pe respectivul şantier până în 1955, când s-au sistat lucrările din prima etapă a Magistralei albastre. După încă şase luni Simion Voicu a murit «liber», Împlinise 52 de ani. Dumnezeu îl ajutase să-şi vadă şi al doilea băiat.
Crăciunul lui 1949 nu l-am uitat pentru că a fost pentru prima dată când sărbătoarea Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos am petrecut-o nu numai cu părinţii.”
Amintiri triste din epoca comunistă are şi bucureşteanul A.A. Persistă în memoria lui frica tatălui, care era membru de partid şi colonel în armată, de a nu se afla că în casa lui/familia lui (inclusiv a rudelor de la ţară) se sărbătoreşte Crăciunul. Amintirile femeilor sunt şi mai pregnante. D.C., în vârstă de 70 de ani, îşi aminteşte iernile anilor 1952-1954, când familia ei înstărită din Ardeal a fost deportată în Moldova şi condamnată la muncă obligatorie într-o fabrică. Au fost singurii ani în care n-au putut sărbători cum se cuvine Crăciunul. O altă doamnă, C.P. din Constanţa, îţi aminteşte că în 1949, ceata de colindători din care făcea parte, a fost atacată de o bandă de educatori ateişti comunişti care i-au bătut şi le-au furat banii.
Amintiri de neuitat sunt pentru scriitorul I.B., poet şi romancier octogenar, „colindele bătrânilor, noaptea târziu, merele scoase din fân, ascunse de părinţi şi bunice”; face comentarii şi asupra bogăţiei meselor de Crăciun, chiar şi în familiile sărace şi asupra participării ţiganilor alături de români cu colinde foarte frumoase.
Cei tineri poarta în amintire: bradul de Crăciun şi împodobitul acestuia, plecatul cu colindul în serile de iarnă, masa de Crăciun, cu familia reunită, mersul cu Pluguşorul, distracţiile din Oraşelul copiilor, emoţia nopţii dintre ani. Unii vor lega amintirea sarbatorilor de iarna de concertele de colinde, de excursiile la munte si sanius, de prima coborare pe partii cu schiurile si cu sania si de Craciunul petrecut la Cheia, în Carpaţii meridionali..
Ca ultime comentarii ale ambelor categorii: sarbatorile de iarna sunt cele mai frumoase sarbatori din an. Din grupul celor tineri, cineva precizeaza: ,,Zapada le sporeste farmecul”. Un farmec acoperit în bună parte de isteria comercială, prostul gust, kitschul care au proliferat în ultimii ani.
***************
12. Concluzii
***************

La finalul acestei anchete se impun câteva concluzii:
1. În România există încă vetre folclorice extrem de preţioase, autentice, vii, unde se păstrează tradiţiile străvechi legate de obiceiuri laice şi creştine. Din răspunsurile celor chestionaţi se reliefează Maramureşul, Sibiul, Munţii Apuseni, Argeşul, Prahova, Moldova, Bucovina.
2. Zonele rurale păstrează intacte aceste tradiţii, spre deosebire de zonele urbane unde febra comercială, standardizarea şi asumarea fără discernământ a clişeelor moderne au făcut ca aceste sarbători să devină cosmopolite, kitschizate.Din sărbători ale spiritului ele s-au transformat în sărbători ale stomacului, dominate de isteria cumpărăturilor, de etalarea păgână, ostentativă, a bogăţiilor acumulate.
3. Eşantionul de repondenţi de peste 70 de ani păstrează în memorie elemente de mare frumuseţe ale acestor tradiţii, care coincid de multe ori cu paradisul pierdut al copilăriei. Nu de puţine ori se detaşează din fluxul amintirii scene din copilărie care sunt dramatice datorită unor traume ale perioadei comuniste, inclusiv episoade ale deportărilor, muncii forţate, arestărilor etc. Pe de altă parte, mărturiile lor evidenţiază rezistenţa tacită a românilor în faţa bolşevizării, în încercările lor de ştergere a memoriei, de anulare a conştiinţei identitare.
4. Tinerii, deşi au participat în număr mare la anchetă şi chiar la realizarea ei, nu au adus din păcate în atenţie elemente care să demonstreze profunzimea acestor sărbători ca dovezi ale memoriei colective perene. Deşi se conturează o desprindere regretabilă de cutume, tradiţii, folclor, partida nu este încă piedută. La ţară îndeosebi, folclorul e încă viu, e un scut spiritual pentru eternitate. De aceea, credem că Lucian Blaga, poet şi filosof tot mai cunoscut şi pe alte meridiane, avea dreptate când spunea că „Veşnicia s-a născut la sat.” Ataşamentul tinerei generaţii faţă de aceste sărbători este real, accentul pus de ea pe unitatea familiei şi nu pe disoluţia ei fiind incontestabil.
5. Eşantionul vârstnic, deşi greu de intervievat, a adus la lumină legătura dintre memorie şi prezent, ca liant între generaţii. Datorită profesiunii realizatorilor anchetei (filologi cu înalte studii şi cu aplicaţie pentru cercetare) au fost implicaţi printre repondenţi şi scriitori (romancieri, poeti, critici), istorici, profesori, jurnalişti care au adus date relevante şi emoţionante despre fenomenul investigat.
6. Elemente lingvistice deosebite legate de obiceiuri culinare sau de colinde au fost reliefate de către realizatorii anchetei. Astfel, forme arhaice ale unor verbe (a somna), nume ale unor feluri de mâncare (sloi, poale-n brâu, scutecele Maicii Domnului, prune lojnite, corobete, pupuri etc.), ale unor ritualuri magice străvechi sunt dovezi asupra vechimii ca popor a românilor, cu o civilizaţie aparte, specifică şi totuşi consonantă cu aceea a altor popoare de pe continent. A face abstracţie de cultura şi civilizaţia lor ar echivala cu o dureroasă pierdere pentru patrimoniul spiritual european.

Dr. Adam Georgeta
Asociaţia Femeilor Jurnaliste din România -Ariadna